Publicat inițial în Teen Press.
Clișeu sau nu, cu toții am avut la un moment dat acea senzație de „today we’re going from zero to hero!“. Puși pe fapte mărețe, filmul nostru avea pe fundal o melodie rockish (sau p-acolo) și umblai pe stradă fix pe ritm. Erai actorul principal, evident. Apoi, în cele din urmă, la refren era momentul de glorie și tot acolo trăiam și „visul“, indiferent care ar fi fost el.
Ce treabă are Summer Well cu „visul“? Ei bine, am dezvoltat o teorie mișto și, vorbind cu mai mulți oameni de-a lungul festivalului și întrebându-i de ce vin an de an la Summer Well, am concluzionat ca festivalul a devenit un vis american al nostru, care ne oferă nu numai experiența mișto de festival (care aduce puțin cu ceea ce găsești la festivalurie internaționale), ci și libertate – minte, trup și spirit.
Așadar, în weekendul 13-14 august, la Domeniul Știrbey din Buftea s-a ținut cea de-a șasea ediție a Summer Well. Festivalul, recunoscut la nivel internațional, a încântat și anul acesta iubitorii muzicii indie cu un line up variat și multe mici și mari surprize. Porțile Domeniului Știrbey s-au deschis în ambele zile la ora 15.00, iar concertele au început în jurul orei 18.00.
Prima zi de concerte a debutat cu Sandra Karma, o trupă britanică indie, și BØRNS, cunoscut și pe numele de Garrett Borns, cântăreț de origine americană. În general, treaba cu primele trupe stă în felul următor: nu prea știi mare lucru despre ei, poate nimic, dar sunt aperitive pentru mare artist din final. În ciuda acestui fapt, aceștia n-au fost de umplutră, aducându-ne un sound nou în liniile indie.
Prima surpriză a zilei a venit din partea Crystal Fighters sau tipii ăia care au o piesă în soundtrack-ul de la serialul Reign și în nu-mai-știu ce reclamă. Pe lângă faptul că au sunat foarte bine live, chiar au îmbunătățit puțin variantele originale ale pieselor, energia lor a fost transmisă din plin. Piese precum„Follow“, „I love London“, „You & I“, „Plage“ sau „Xtatic Truth“ au făcut încălzirea pentru întreaga seară.
Din urmă au venit băieții de la The Neighbourhood care, din păcate, nu au fost chiar la fel de grăzavi pe cât așteptăm. Vina nu este neapărat a lor, ci putem să arătăm cu degetul la sonorizare. Astfel, în ciuda faptului că erau sute de gagici care urlau după solist, sonorizarea a fost destul de turn off.
Ultimele speranțe ale zilei au fost puse pe umerii celor de la „Hurts“, care n-au dezamagit niciun moment. Până să se dezmeticească oamenii, sonorizarea se reparase prin minune – unii ar zice că a fost tehnică de marketing pentru Hurts, because they’re that good. Și așa am stat cu ei până după bis-ul „Stay“, prea târziu ca să mai conteze oricum. Cert este că în final chiar a fost „a wonderful life“, cum zice melodia, iar noi am plecât toți turmă spre case/autobuze cu zâmbetul pe buze.
Privind retrosopectiv, ziua a doua nici nu s-a comparat cu prima, fiind mult, mult mai bună, nu neapărat datorită aspectelor tehnice, cât datorită show-ului artiștilor ce aveau să urce pe scena SW. Startul la distracție a fost dat de HÆLOS și Blossoms, două grupuri muzicale britanice, fiind urmați de Milky Chance,un duo folk nemțesc de muzică reggae și electronic. Spre surprinderea mea, chiar mulți din cei prezenți nu numai că știau de băieți, dar le știau și melodiile. Ce-a urmat a fost o nebunie, și poate cel mai satisfăcător aspect al prestației lor a fost faptul că nimic nu suna ca originalul – în sensul bun! Duo-ul a știut cum să inoveze piesele originale, astfel încât să dea un nou sound la ceea ce era deja un nou sound – sound-ception, are sens? Aceștia au urcat pe scenă cu melodia „Down by the river“, au continuat cu „Indigo“, „Sadnecessary“, „Fairytale“ și „Flashed Junk Mind“ și, când credeai că e gata, s-au întors și au cântat și melodia aia mișto de la televizor – piesa care i-a făcut, de altfel, cunoscuți: „Stolen Dance“.
După o scurtă pauză, în care nimeni n-a mișcat ca să nu piardă „locul bun din față“, au urmat cei de laYears & Years, o prezență foarte mult așteptată în România. Reacția oamenilor atunci când Olly Alexander, solistul trupei, a pășit pe scenă este de nedescris și de neașteptat pentru o trupă relativ nouă. A fost, totuși, dragoste la prima vedere între Summer Well șo Years & Years. Aceștia ne-au purtat de la „Foundation“, „Take Shelter“ și „Desire“, la „King“, „Eyes Shot“ și „Shine“. Cireașa de pe tort a fost o compilație de cover-uri: Katy Perry și Drake, „Dark Horse“ și „Hotline Bling“. Timiditatea, dar și uimirea lui Olly la ovațiile publicului au fost destul de încântatoare, cât să te prindă în poveste, el în sine fiind un puști șarmant. Desigur, a jucat cu armele adversarului, ca să zic așa: a venit cu o pălăriuță de paie tradițională românească, iar de-atunci a fost de-al casei. Cât despre show-ul lor, puștiul Olly s-a crăcănat, unduit și a dat din fund în fața noastră, ceea ce a fost o demență total și, până la urmă, i-am urmat exemplul.
Ultimii și nu cei din urmă au fost The Chemical Brothers care au întrecut toate așteptările. „Știam că-s buni, dar nu mă așteptam chiar la asta!“ este doar un feedback. Puțin după orele 23 am învățat ce înseamnă muzică electronică adevărată de la acești frați chimice, care au produs prin muzica lor stări care mai de care, de la agonie, la extaz. „Go“, „Hey Boy Hey Girl“, „Do it again“ sau „Galvanize“ sunt doar câteva titluri, dar conturează foarte bine situația de duminică seara. Nu numai muzica a tronat în prestația The Chemical Brothers, ci și show-ul de lumi și ilustrații a fost pe cinste, făcând un produs final genial și epic.
Totuși, când vine vorba de Summer Well, muzica nu este singurul lucru important. Supranumit „un festival ca o vacanță“, acesta oferă publicului și alte oportunități de distracție. De la tiroliană, la masaj, de la experiențe VR, la încercări de a pune părul pe bigudiuri, festivalul a avut de toate. Și sponsorii și parteneri au oferit experiențe interesante. La Jacobs am mers pentro fotografii 360 printate pe canile de cafea, pe care puteai, evident să le iei acasă. Pepsi ne-a premiat pe toți cu ochelari cool de soare, Fashion Days a oferit borsete, care sunt foarte în vogă acum, iar Orange ne-a reîncărcat bateriile la propriu, cu premii care au constat în baterii externe, iar pentru cei mai ghinioniști, erau disponibile centre de reîncărcare a bateriei, unde îți puteai lăsa telefonul sub cheie. La capitolul mâncare și băutură, Summer Well a fost net superior celorlalte festivaluri din România, având, ca în fiecare an până acum, multiple baruri și food courts cu opțiuni pentru toate gusturile, și cu simțui umorului la purtător.
Vorbind și despre fashion, imediat ce am intrat în parcul Știrbey m-am simțint ca la Coachella. Fete în sutiene, pantaloni mult prea scurți pentru a-i numi pantaloni, ghete luni sau până la gleznă, borsete, floronițe și culori de păr cât mai surprinzătoare și neașteptate au făcut prezența la Summer Well. Putem spune chiar că SW crează tendințe interesante și îndrăznețe.
E rușinos – este abia primul an în care eu dau cu subsemnatul pe la Summer Well. Până acum, de când există festivalul, de prin 2011, am stat în faza incipientă de „de ce dau ăștia atâția bani ca să meargă la concert?“. Am perferat să stau și să mă mulțumesc cu pozele de după la care, evident, te uiți fie că te-ai dus la festival, fie că nu. Și dă, sunt șanse de aproximativ 70% ca și tu, cel care citești acum, să crezi același lucru.
Anul ăsta, totuși, am avut ocazia minunată de a fi la Summer Well și, am înțeles în final ce e Summer Well ăsta și de ce merge lumea. Pe scurt, Summer Well este despre muzică, dans, experiențe noi și prieteni.
