The Undergrounds 1: Magistrala 5

Publicat inițial pe sabrinacanea.com.

Nu, nu o să vorbesc despre un nou joc video pentru PC – pe care, dacă ar exista, recunosc, l-aș cumpăra în secunda a doua –, ci despre cum am mers în excursie prin tunelul dintre două stații de pe viitoarea magistrală 5. Duminica aceasta, Metrorex a organizat o „Ziua Porților Deschise“ a viitoarelor stații Orizont, Favorit și Drumul Taberii 34, ocazie în care am putut vedea ce s-a lucrat până acum la stațiile astea și chiar să mergem per pedes prin tunelul ce leagă două dintre aceste stații (Favorit și Drumul Taberii 34).

Metrorex Statia Favorit

Întâi de toate, zic că ar fi frumos să facem o scurtă retrospectivă la ce stații au fost deschise și când, din ’90 încoace. Așadar, între 1990 și 2000 au fost deschise trei stații: Gorjului pe M3, pentru a scurta distanța prea mare dintre stațiile Armata Poporului și Păcii, în 1991, și Basarab, pentru a ușura trecerea între M1 și viitoarea M4 care era în curs de construire, în 1993. În  2000 magistrala 4, conținând patru stații, a fost deschisă, iar în 2011 a fost deschis și segmentul 1 Mai – Jiului – Parc Bazilescu. Apoi, în 2008 am avut stații Nicolae Grigorescu, 1 Decembrie 1918, Nicolae Teclu și Anghel Saligny. De reținut este că toate liniile astea fuseseră deja începute în comunism, singura nouă ca proiect fiind această măreață și mult așteptată M5.

Metrorex Statia Favorit scari rulante

Vizita, cum a numit-o Metrorex, a constat în turul stațiilor Orizont și Favorit, adică dădeai o roată prin stație, vedeai peroanele și tunelul prin care urmează să circule trenul, iar apoi ieșeai. Apoi, partea mai distractivă: turul stației Favorit + tunelul de legătură + turul stației Drumul Taberei 34. Tunelul de legătură are o distanță de 300 de metri, destul de puțin, mai ales că i-am parcurs destul de repede pe jos, dar, au spus reprezentanții Metrorex, acestea sunt zonele de trafic intens, motiv pentru care au necesitat stații de metrou. Chiar și distanța dintre Favorit și Orizont parcursă pe deasupra, ca pieton, deci tot pe jos, este destul de scurtă, mai puțin de 10 minute, dar făcând legătură cu centrul, totul prinde mai multă culoare.

Metrorex Statia Favorit Tunel

În afară de șine și finisajul evident, stațiile erau destul de gata. Trenurile pentru această magistrală nu există încă, însă mai este timp până la anul pe vremea asta când se (presupune că) va da drumul cu totul acestei magistrale. De notat este faptul că toate aceste stații de pe M5 există și se lucrează la ele.

Metrorex Statia Favorit Tunel Intrare

Experiența în sine, de a merge prin tunelul metroului, de la o stație la alta, a fost super tare. Bănuiesc că fiecare dintre voi și-a pus macar odată problema a ce se află și cum este tunelul prin care treci cu trenul. Nu a fost la fel de „accurate“, dat fiind că totul era nou nouț și mirosea a beton proaspăt turnat și nu a canal, dar o experiență simpatică.

La „evenimentul“ ăsta, dacă îi pot spune așa, am putut să observ trei categorii mari de oameni. Prima oară vedeam familii și cupluri care mergeau și povesteau diverse banalități, își explicau unul altuia sau copiilor despre unde se află și ce este mai exact tunelul prin care trec, precum și că pe acolo va trece, one day, metroul; își făceau un selfie cu pereții nefinisați, firele electrice și marcajele pe fundal și treceau mai departe.

Metrorex Statia Favorit Tunel verde

Categoria a doua este formată din persoanele ceva mai în vârstă, care se opreau din loc în loc să vorbească cu muncitorii și reprezentanții Metrorex. Nu îi interesa neapărat când vor putea folosi și ei noua magistrală, ci, mai curând, cum au săpat la ea, ce mașini au folosit și dacă le-a fost greu. În orice caz, după ce pun ce întrebări au de pus, îi bat pe umăr pe respectivii reprezentanți Metrorex, zic „ce bine, se mai face treabă și-n țara asta“, dau bună ziua și pleacă mai departe.

Metrorex tunel subteran oameni

Iar apoi, categoria a treia și favorita mea, tot oameni ceva mai în vârstă, dar ăștia cei mai supărați dintre toți. Ba îi înjură pe „nenorociții“ de la Metrorex c-au stat degeaba luni de zile și doar au păpat bani, ba întreabă nervoși și cu reproș dacă și când or să ia utilajele de la gaura de metrou sau cât mai stau budele alea (toaletele ecologice pentru muncitori) în fața blocului lor. În cele din urmă, se găsește unul mai sprinten și arțăgos să le zică vreo două muncitorilor. Morala ar fi că toți am fi niște șefi buni, la executare mai avem probleme.

În orice caz, organizarea evenimentului a fost destul de bună. Totul a fost ordonat și aranjat, responsabili de la Metrorex plasați din loc în loc, destul de săritori, planuri, poze și diverse date și explicații puse frumos pe pereți. Pot spune că am avut un mini muzeu Metrorex pentru o zi, ceea ce a fost destul de distractiv. Trebuie să apreciez transparența, de asemenea, mai ales pentru faptul că reprezentanții companiei de transport subteran au raspuns deschis la toate întrebările oamenilor, fie ele mai mult sau mai puțin relevante. Deloc sictiriți, ba chiar puși pe glume și zâmbitori. Neobișnuit unui romând chemat la muncă duminica.

Metrorex sef de santier explica

Mai în glumă, mai în serios, țineți-vă tare, căci la anul cam pe vreme asta se va da drumul și la Magistrala 5.Va respecta Metrorex deadline-ul? Rămâne de văzut, deși așa se laudă și așa zic și planurile.

Fun fact: stiația Costin Georgian se numește ața pentru că acest Costin Georgian a fost un director tehnic la Metrorex, care întâmplarea face să moară fix cu o zi înainte de a fi dată în folosință stația Basarab. Cu alte cuvinte, statul i-a închinat o stație de metrou.

Fun fact 2: stația Piața Romană a fost contruită în secret, de frica Elenei Ceaușescu, motiv pentru care este și atât de strâmtă și înghesuită. Marea problemă a Elenei Ceauşescu era că atât clasa muncitoare, cât şi tineretul „au început să se îngraşe“ şi aveau nevoie să facă mai multă mişcare, așa că aceasta a cerut să mai scoată din stațiile de pe tronsonul Berceni – Pipera. Muncitorii au scos stația Piața Romană doar de pe hârtie, însă, știind cât de necesară în realitate.

Metrorex Statia Drumul Taberei

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.